Playkon
Play. Die. Respawn
Animekon
Anime news, trailers, gallery
Animekon
RSS
RSS
RSS
Cele două jocuri proaspăt lansate pe Xbox 360 duhnesc a Havok de la un kilometru, acum că producătorul celebrului engine fizic şi-a dat în petec anunţând cu mare pompă pe site-ul său apariţia jocurilor Test Drive Unlimited de la Atari şi Saints Row de la THQ. Ocazie cu care - se putea - au făcut tot posibilul pentru a ridica în slăvi integrarea engine-ului lor Havok în titlurile tocmai amintite.

Test Drive Unlimited, jocul de "massively open online racing" dezvoltat de Eden Studios pare să fie o alegere ciudată pentru integrarea unui sistem fizic atât de avansat. Când te gândeşti la calculele extrem de rapide ce trebuie făcute în cazul unei coliziuni, de pildă, iar apoi te gândeşti cu groază la latenţa (sau lag-ul, mai pe româneşte) ce bântuie cursele online... mie cel puţin nu-mi sună a bine combinaţia asta. Însă cert e că engine-ul Havok e acolo, şi se pare că i-a ajutat enorm pe developeri să pună jocul în mişcare rapid. David Nadal de la Eden Games spune:

"Using Havok's technology meant that we didn't have to worry about finding an efficient way to do all the complex physics calculations ourselves that are required to create a huge, vibrant, real time and persistent virtual world such as the one we've created for Testdrive: Unlimited. By using Havok, we could bypass a lot of the heavy physics math and concentrate our teams more on the creative content."

După cum se obişnuieşte în cadrul proiectelor mari, trupa TDU a primit şi alte ajutoare din exterior (cum ar fi creaţiile grafice furnizate de românii de la AMC Studio), deci sperăm să fi avut timp berechet pentru a se concentra pe gameplay-ul propriu zis. Rezultatele pot fi văzute deja în versiunea de Xbox 360 a jocului, iar în noiembrie Test Drive Unlimited va apărea de asemenea pe PC, PS2 şi PSP - ultimele două versiuni fiind dezvoltate de Melbourne House.

Cât despre Saints Row, un joc exclusiv pentru Xbox 360, publisher-ul THQ şi developer-ul Volition au ales şi ei să integreze engine-ul fizic Havok, numai că de data asta alegerea pare mult mai înţeleaptă. Ca falnică clonă de GTA, cu distrugeri la pasul, Saints Row le oferă jucătorilor posibilitatea de a se plimba pe străzile rău famate ale oraşului Stilwater, luptându-se pentru influenţă, furând maşini, luând ostatici şi clădindu-şi "respectul" într-o lume bogată în gameplay (şi fizică). Conform CEO-ului Havok, David O'Meara:

"Volition has really made the most of Havok's advanced collision detection capabilities. Gone are the "smash and you're history" days. It's much more detailed and true to life - you're racing along in a pristine vehicle, you swerve against a parked car and you lose your wing mirror, you skid around the corner and collide with a trash can and your bumper is hanging off, but you're still going - Saints Row adds a whole new level of realism and power to the player's ride. Now, that definitely earns my respect."

Respectul tău, Dave. Poate al tău...

(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
Username   (optional)
Password   (optional)
Email   (optional)
Your comment

Copyright © Playkon 2008-2012