Playkon
Play. Die. Respawn
Animekon
Anime news, trailers, gallery
Animekon
RSS
RSS
RSS
Neverwinter Nights 2 lăsat la congelat până de Halloween // UPDATE

Ce mod mai bun de a prezenta re-lansarea site-ului NWN Vault, decât cu anunţul unei noi amânări pentru Neverwinter Nights 2! Sigur, ne-am putea imagina şi alte lucruri mai fericite pentru sequel-ul role-playing al celor de la Obsidian, dar din păcate jocul întârzie iar, de data asta până pe 31 octombrie.

Drept consolare pentru fani, acelaşi website a publicat ieri o serie nouă de imagini cu NWN2, urmată de o listă cu schimbările introduse în noul design. Printre ele, poţi găsi informaţii despre rasele, clasele şi alignment-urile disponibile în Neverwinter Nights 2, aşa cum apar ele în meniurile de creare a personajului.

Cu doar câteva zile în urmă, o altă amânare a ieşit la iveală din Vault, cu privire la lansarea toolset-ului Neverwinter Nights 2 - ce va fi gata de pre-download din 22 septembrie (în loc de 18 septembrie). Asemeni primului NWN, conţinutul creat de jucători va juca un rol important în succesul jocului pe viitor, iar Atari şi-au exprimat deja sprijinul imens pentru comunitatea NWN2 şi al său modding toolset. Să sperăm că nu vor face aceeaşi greşeală de două ori, cum au făcut atunci când au abandonat prematur programul de module Premium NWN.

UPDATE: Ca o paranteză, BioWare a anunţat formarea unei noi divizii în cadrul studioului lor canadian din Edmonton, ce va fi condusă de Dan Tudge - fost preşedinte şi fondator al lui Exile Interactive. Noua divizie se va ocupa doar cu dezvoltarea de jocuri pentru platformele handheld, iar primul lor titlu (ghici ghicitoare...) va apărea pe Nintendo DS.

(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
Username   (optional)
Password   (optional)
Email   (optional)
Your comment

Copyright © Playkon 2008-2012