Atâta timp cât Eidos va continua să existe, chiar şi prin nume numai, vom putea spune încrezători că un nou Tomb Raider e pe vine. Acum câţiva ani, când Lara trecea printr-o criză nasoală, ideea unei noi aventuri croftiene nu era deloc atrăgătoare. Dar, după neaşteptata revenire la viaţă a seriei anul acesta, Tomb Raider: Legend ne-a pus iar pe jar!
Încă e prea devreme pentru a şti titlul următorului joc Tomb Raider, aşa că pe moment îi vom spune simplu Tomb Raider 8 - în speranţa că nu am sfeclit-o la numărarea capitolelor majore de până acum.
Tomb Raider 8 nu numai că a fost confirmat ca fiind dezvoltat de Crystal Dynamics - trupa răspunzătoare de TR: Legends, dar ultimul raport financiar emis de SCi mai precizează de asemenea că noul joc Tomb Raider va include o versiune de PS3 (probabil alături de PC şi Xbox 360). În afară de asta, britanicii nu se grăbesc să lanseze în viitorul apropiat nici un titlu pe PlayStation 3, motivând că asta a fost mereu politica firmei: "să lanseze titluri pe o platformă nouă doar când aceasta adună un număr de clienţi potenţiali viabil din punct de vedere comercial". Din partea mea n-au decât, atâta timp cât duc seria mai departe.
SCi nu au oferit vreun termen de apariţie pentru TR8 în mod particular, însă au anunţat că proiectele lor actuale de PS3 sunt planificate pentru lansare "începând cu anul fiscal 2008". Presupunând că Tomb Raider 8 se numără printre ele, ne putem aştepta să îl vedem prin anul calendaristic 2008. Iar dacă nu poţi răbda aşa mult, nu uita că cei de la Crystal Dynamics mai încropesc şi o ediţie aniversară, întru celebrarea celor 10 ani de existenţă a seriei. Va fi interesant de văzut ce-o să iasă, cel mai probabil la anul.
(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)