Odată cu apariţia remake-ului The Settlers II: 10th Anniversary şi revenirea la cel mai bun joc din seria nemţilor de la Blue Byte, fanii pot spera că viitoarele ediţii vor urma îndeaproape exemplul clasicului Settlers II, şi se vor feri de mai puţin mirifica potecă bătătorită de recentele adiţii. Aşa cum aflăm astăzi de la Ubisoft, o astfel de "ediţie viitoare" e programată să apară în cursul anului 2007, sub titlul provizoriu The Settlers VI.
Câteva screenshots şi artworks şi-au găsit deja loc în galeria locală, iar împreună cu ele am primit şi o serie de promisiuni ambiţioase. Producătorii spun că vor să ne ofere
"o combinaţie perfectă între elementele consacrate ale episoadelor precedente şi elemente inovatoare", şi
"cea mai bună grafică dintr-un joc actual de strategie" - două lucruri nu tocmai simplu de realizat.
Unde mai pui că Odile Limpach (Managing Director of Ubisoft Germany and Austria) a mai declarat că obiectivul lor este să creeze
"cel mai bun joc The Settlers din toate timpurile" şi, totodată,
"să ne adresăm fanilor seriei The Settlers şi în acelaşi timp să permitem noilor veniţi să descopere acest univers încântător". Oare numai mie mi se par că aceste două lucruri se bat cap în cap?
În orice caz, proiectul se află în lucru de ceva vreme, studioul Blue Byte începând dezvoltarea lui The Settlers VI în primăvara anului 2005, cu o echipă compusă din veterani ai jocurilor The Settlers III, Heritage of Kings şi The Settlers II: 10th Anniversary. Nu tocmai preferatele mele din serie...
"Actiunea The Settlers VI se centreaza pe constructia de orase mai mari si mai fortificate, precum si pe planificare si optimizarea resurselor, in perioada medievala. Elementele tipice ale seriei The Settlers se regasesc si in acest nou episod. Jucatorii pot construi orase magnifice pe care sa le populeze cu sute de colonisti, cu ocupatii specifice vietii de zi cu zi din acea perioada.
Colonistii se vor extinde intr-o o lume complexa, alcatuita din mai multe continente cu peisaje variate. Decorul este imbogatit cu ajutorul unei grafici unice pentru un joc de strategie, care il va atrage si mai tare pe jucator in acest univers. Aflati in rolul regelui sau al unui senior, jucatorii pot controla viata poporului pe care il conduc, intr-o campanie epica intensa, bucurandu-se de prosperitatea oraselor si urmarind cu atentie activitatea fiecarui colonist."
În mod ciudat, mult mai promiţător mi se pare momentan proiectul Settlers destinat consolei Nintendo DS, care se aseamănă cu primele două jocuri din serie. Iar asta nu poate fi decât bine!
(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)