Două shootere de calibru greu au atins stadiul Gold pe Xbox 360 sătpămâna asta, şi sunt sigur că cei mai mulţi dintre voi sunteţi la curent cu ele (chiar dacă numai câţiva elitişti îşi permit să le şi aştepte): Gears of War - jocul care i-a costat pe Microsoft "un miliard de dolari"; şi F.E.A.R. - jocul care i-a costat pe PC gameri un număr egal de infarcturi. Nu că shooter-ul celor de la Epic ar fi mai blând, ce-i drept.
Dacă faci parte din "elită", sigur ştii deja că mult-trâmbiţata "Emergence Day" pentru Gears of War este 12 noiembrie în America, şi 17 noiembrie în Europa. Totuşi, unele magazine de peste ocean vor avea jocul pe rafturi încă din 7 noiembrie, conform celor de la Microsoft, care au anunţat de asemenea că dezvoltarea lui Gears of War e terminată şi discul gold-master a luat calea centrelor de multiplicare. Diverse evenimente promoţionale vor fi organizate de Microsoft începând cu Emergence Day, iar dacă vrei să afli mai multe despre ele, îţi sugerez să dai o raită pe GameSpot, întrucât tipii au câteva detalii.
Într-unul din ultimele lor elanuri mediatice, Microsoft au lansat şi o reclamă sufletistă pentru joc, descrisă pe Xbox Live ca "o reclamă Gears of War exclusivă, ce va fi difuzată în cinematografe şi la TV". Eh, se pare că nu mai e chiar atât de exclusivă, nu-i aşa?
În fine, după cum spuneam la început, şi versiunea de Xbox 360 a lui F.E.A.R. a devenit Gold, iar shooter-ul plin de adrenalină al celor de la Monolith va fi pus în vânzare din 31 octombrie. Numai bine, în ajun de ziua morţilor. Ambele jocuri au primit rating-ul "M" (Mature), dar în mod curios Gears of War va fi mai ieftin ($49.99) decât F.E.A.R. pe Xbox 360 ($59.99).
(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)