Playkon
Play. Die. Respawn
Animekon
Anime news, trailers, gallery
Animekon
RSS
RSS
RSS
Team17 se gată de Worms pe XBLA şi Lemmings pe PS3

Tot mai multe jocuri mici şi cul se alătură listei de lansări Xbox Live Arcade zilele astea. Până la sfârşitul anului, Microsoft are de gând să lanseze Small Arms, Novadrome, Assault Heroes, Heavy Weapon, Defender şi Contra pe XBLA, iar săptămâna aceasta Atari a promis de asemenea să îmbogăţească marketplace-ul online în 2007, cu şase dintre titlurile lor clasice: Centipede, Battlezone, Asteroids, Missle Command, Tempest şi Warlords. Iar ce-i mai bun urmează de acum încolo.

Dacă ar fi să întrebi pe cineva care e cel mai distractiv joc clasic în multiplayer, 9 din 10 bolnavi mintal ţi-ar răspunde Worms. Aşa încât o versiune de Xbox Live Arcade a seriei celor de la Team17 ar fi mai mult decât binevenită în rândul fanilor. Din fericire pentru ei, un astfel de Worms XBLA e "cam gata" şi se află momentan în curs de certificare la Microsoft. Studioul britanic a confirmat ştirea pe forumul lor săptămâna aceasta:

"Plans for announcements are being discussed with MS next week, hold tight", ne îndeamnă Martyn "Spadge" Brown (Team17 creative & studio director). "The game is in final certification stages btw, yes it's pretty much all finished apart from any last bugs they find. MS has a schedule of releases and we'll soon find out how we fit into that. Our first digital-platform release (ie. non retail, download only) is Lemmings 2 for PS3, very shortly."

Din păcate, Worms nu e încă nicăieri de găsit în programul Microsoft de lansări XBLA din 2006, şi probabil că fanii vor trebui să aştepte până anul viitor pentru a-şi dezlănţui anelidele trăsnite pe consolele Xbox 360. Deşi ar trebui să aflăm mai multe despre asta săptămâna viitoare.

Între timp, aşa cum aminteşte Martyn în postul său, Lemmings 2 va fi gata de start, fugă, căţărare şi îmbulzire pe PlayStation 3 "cât de curând".

Vai şi-amar de distribuţia digitală fără jocuri vechi de un secol...

(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
Username   (optional)
Password   (optional)
Email   (optional)
Your comment

Copyright © Playkon 2008-2012