Micro-tranzacţiile sunt baza gaming-ului din ...

Micro-tranzacţiile sunt baza gaming-ului din Coreea

Când vine vorba de obsedaţi de jocuri, singurii care ar putea să-i întreacă pe japonezi - şi am impresia că o fac - sunt coreenii. Sunt convins că ai auzit destule exemple sau fabulaţii despre rolul covârşitor pe care îl au jocurile în viaţa coreenilor, despre jucători profesionişti de StarCraft mutaţi în Coreea pentru a se antrena aşa cum se cuvine şi, nu de puţine ori, să îşi câştige existenţa din gaming-ul profesionist. Dar totuşi, ce e aşa diferit în Coreea faţă de restul lumii?

Păi... cam totul. Începând desigur cu mentalitatea, continuând cu infrastructura broadband mult mai dezvoltată, şi condiţiile aparte în care s-a dezvoltat (sau mai bine spus a explodat) piaţa producătoare şi cea consumatoare de jocuri. Un alt aspect interesant adus în discuţie de Gamasutra este cel al "micro-plăţilor" pentru conţinut suplimentar în jocuri. Adică armuri pentru cai verzi pe pereţi în Oblivion, filmuleţe şi cheat-uri vândute cu tupeul tipic EA, sau alte asemenea mărunţişuri, care nu ocupă decât o cotă infimă din piaţa jocurilor în Europa şi America.

Pe când, în Coreea (de Sud), microtranzacţiile constituie peste 50% din piaţa jocurilor online, piaţă estimată la 1 miliard de dolari în 2006 - conform studiului "Games Market in Korea" efectuat de firma Pearl Research. Sud-coreenii plătesc în general între $0.25 şi $15 pentru fiecare fărâmă de conţinut suplimentar în jocuri, iar principalul motiv pentru care sunt dispuşi să cumpere atâtea nimicuri virtuale este acela că majoritatea jocurilor sunt gratuite. În Internet cafe-urile lor, cam 7 din 10 jocuri online pot fi jucate gratuit, însă gamerii trebuie să plătească puţin câte puţin pentru a avansa şi pentru a avea cele mai bune arme, de exemplu. Încearcă doar să-ţi imaginezi cum ar fi World of Warcraft, dacă Blizzard ar oferi un sistem transparent de cumpărare şi (eventual) vânzare a obiectelor şi personajelor... Cam dezechilibrat, aş zice.

Şi apropo de transparenţă, multe astfel de micro-plăţi se fac prin sisteme intermediare de "puncte" (vezi Microsoft points pe Xbox Live, sau la fel Wii points...). Şi parcă mai uşor scoţi din buzunarul virtual 1000 de puncte pentru o armă nouă, decât $5 din buzunarul real. Chiar dacă, în definitiv, cele 1000 de puncte s-ar putea să te fi costat iniţial $10 pentru a le cumpăra. Aşa că 'grijă pe ce daţi banii punctele.

Nu în ultimul rând, e interesant de remarcat că toate aceste micro-plăţi pot fi efectuate mult mai uşor în Coreea. Dacă în Vest sunt încă la modă plăţile online prin carduri de credit, statisticile celor de la Pearl Research arată că 58% dintre plăţile online legate de gaming din Coreea de Sud se fac prin telefon (mobil), şi abia 27% prin credit-cards. Iar, pe lângă aceste modalităţi de plată, mai au încă vreo zece altele, la care noi poate nici cu gândul nu gândim.

Dar probabil vom avea şi noi ocazia, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, pentru că tot mai multe companii vestice (inclusiv Sony Online Entertainment şi Vivendi) încep să se inspire din practicile orientale, care transformă Coreea şi China în cele mai mari pieţe de gaming online din lume.

(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)