Playkon
Play. Die. Respawn
Animekon
Anime news, trailers, gallery
Animekon
RSS
RSS
RSS
Caraghiosul duo detectiv Sam & Max se va întoarce la datorie peste câteva săptămâni, în cel de-al doilea episod din noua serie Adventure începută toamna aceasta de către foştii angajaţi LucasArts, reuniţi în cadrul studioului Telltale Games. Aceştia ne-au transmis că episodul cu numărul doi va fi intitulat "Situation: Comedy", urmând a continua aventurile lui Sam şi Max din primul episod, "Culture Shock". De data aceasta, cei doi vor investiga un post local de televiziune, unde o filmare de talk-show a degenerat într-o criză de ostatici.

"Talk show host Myra Stump has gone berzerk! Sam & Max head down to the WARP TV studio to find out why she's holding her audience hostage. But getting onto Myra's stage isn't going to be easy. First the Freelance Police will have to prove they're worthy of fifteen minutes of fame."

"Along with a few familiar faces and tons of Sam & Max's trademark humor, the episode features fresh locations and characters, a new musical score, and plenty of bizarre scenarios for players to puzzle through."

Premiera lui Situation: Comedy va avea loc pe site-ul GameTap, pe 21 decembrie, iar cei care nu sunt abonaţi la acest sistem de distribuţie digitală vor putea cumpăra episodul doi direct de pe site-ul Telltale, începând cu 5 ianuarie 2007, la un preţ de $8.95. Primele imagini tocmai au fost adăugate în galeria locală Sam & Max: Season 1, iar primul trailer poate fi urmărit momentan pe site-ul oficial.

Totodată, GameTap au anunţat că astăzi au început să difuzeze un "machinima" (filme create cu engine-ul jocului) Sam & Max, ce va fi continuat în fiecare zi de joi cu un nou filmuleţ, şi că abonaţii GameTap vor avea acces şi la seria completă de animaţie Sam & Max apărută la TV în 1997.

În total, jocul Sam & Max: Season 1 a fost planificat de-a lungul a şase episoade, restul de cinci rămase urmând a fi lansate, sperăm, la doar o lună distanţă unul faţă de celălalt. Deci până prin aprilie 2007 ar trebui să fie gata tot.

(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
Username   (optional)
Password   (optional)
Email   (optional)
Your comment

Copyright © Playkon 2008-2012