PlayStation 3 ar putea fi lansat în Europa pe 23 martie?Să ne aflăm oare la doar două luni depărtare de lansarea europeană a PlayStation 3-ului, cu toate că Sony nu şi-au luat nici până acum un angajament definitiv privind data de lansare a consolei în teritoriu? Eu unul mă aşteptam ca genul ăsta de predicţii să înceapă mult mai devreme, întrucât, de pildă, diverse date de lansare pentru Wii începuseră să fie vehiculate cu cinci luni înainte de lansarea finală. Iar Nintendo au spus lucrurilor pe nume cu două luni în avans.
Cu sau fără aportul celor de la Sony, însă, deja sunt formulate date de lansare pentru PS3 în Europa, iar o astfel de dată e 23 martie 2007. Aceasta a fost sugerată de o sursă din comerţ a site-ului GI.biz, care le-a şuşotit:
"putem presupune liniştiţi că PS3-ul va fi lansat spre sfârşitul lunii. Eu unul pariez pe ziua de 23." Pe lângă asta, sursa a confirmat şi că Sony vor anunţa detaliile finale de lansare în cursul următoarelor două săptămâni.
Ultima veste oficială de la Sony, luna trecută, era că PlayStation 3-ul e încă pe drumul cel bun pentru o lansare europeană în luna martie, iar acum GI.biz a mai găsit nişte sprijin neoficial în acest sens, din partea unei agenţii de publicitate numită TBWA.
"TBWA has told GamesIndustry.biz that the UK advertising campaign for PS3 will begin towards the end of March - supporting suggestions from a senior retail source that the console will launch on the 23rd.
(...) Speaking to GI.biz, a spokesperson for advertising agency TBWA said the marketing campaign for the console "launches towards the end of March" - which would suggest that an early March date is unlikely."
Desigur, nici nu ne-am fi aşteptat ca PS3-ul să fie lansat prin zonă la începutul lui martie, şi chiar şi finele lunii sună oarecum îndoielnic, mai ales după zvonul demoralizant de luna trecută. Dar cu cât întârzie mai mult Sony, cu atât mai greu le va fi să re-genereze hype-ul pierdut cu fiecare săptămână care trece...
(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)