Playkon
Play. Die. Respawn
Animekon
Anime news, trailers, gallery
Animekon
RSS
RSS
RSS
Deep Silver nu se grăbesc prea amărât cu lansarea noului hack'n'slash Silverfall, şi nici cu comprimarea datelor văd că nu-şi prea bat capul, întrucât versiunea demo a jocului lor se lăbărţează pe nu mai puţin de 1.5 GB (unde nu-i cap, vai de bandwidth). E de la sine înţeles aşadar că versiunea finală a jocului va fi livrată pe DVD, iar dacă nu mai intervin alte amânări, treaba asta ar trebui să se întâmple la începutul lunii martie. Fani Diablo, marcaţi-vă calendarele!

Eh, poate exagerez niţel când îl compar pe Silverfall taman cu exponentul genului Action-RPG. Şi să nu uităm că, în ciuda promisiunilor îngrămădite cu nemiluita de producători, Titan Quest de pildă ne-a învăţat mult prea bine ce înseamnă să-ţi pui speranţele într-un asemenea joc, în aparenţă, magnific din toate punctele de vedere... până la proba finală.

Dar să n-o mai lungim cu filosofări despre jocuri lipsite de profunzime, ci să trecem direct la subiectul zilei, demo-ul Silverfall. Care este.

"In the Silverfall single-player demo, you will experience three maps, all the characters, which includes male and female, as well as the four races from Level 1 to 15. Starting off as neutral, you will evolve in the direction of either nature or technology and recruit two companions, Morka and Danselame, to accompany you during your two quests."

Cam asta ar trebui să regăseşti în imensul pachet cu versiunea demo, care, iată, abia ce adună niscaiva hărţi şi două quest-uri pe care să le parcurgi, cu plafonul nivelului 15 întunecându-ţi orizonturile. Hăcuială plăcută.

(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
Username   (optional)
Password   (optional)
Email   (optional)
Your comment

Copyright © Playkon 2008-2012