Jocurile Ubisoft din Q1 2007 confirmă versiunea de Wii a lui DriverÎmpreună cu anunţul de mai devreme al noului Blazing Angels: Secret Missions, Ubisoft ne-a mai trimis şi o listă actualizată cu lansările de jocuri programate pentru acest prim trimestru din 2007. Întrucât BA:SM se regăseşte şi în această listă, vom presupune în continuare că termenul iniţial de apariţie din această primăvară se referă la luna martie, cel mai probabil spre sfârşitul ei.
În afară de acest titlu, o apariţie notabilă în lista de mai jos este versiunea de Wii a jocului Driver: Parallel Lines, care tot fusese şuşotită de ceva vreme încoace, dar abia acum putem fi siguri de existenţa ei. Iată aşadar că achiziţionarea francizei Driver dă deja roade consistente - în următoarele două luni urmând să apară trei titluri din această serie (Driver: Parallel Lines pe PC şi Wii, respectiv Driver 76 pe PSP dezvăluit acum o săptămână).
Alte jocuri care ies în evidenţă, în afară de seriile Ubisoft deja consacrate, ar mai fi Enchanted Arms pentru PlayStation 3, Final Fantasy XII pentru PS2 şi, nu în ultimul rând, Resident Evil 4 pentru PC. Acelaşi Resident Evil 4 care pe GameCube şi PS2 obţinuse scoruri medii de 95-96%!
Games Release Schedule: January - March 2007
- Asphalt 2 (PSP)
- Blazing Angels (Wii)
- Blazing Angels: Secret Missions (PC, Xbox 360)
- Dogz 2 (GBA)
- Driver: Parallel Lines (PC, Wii)
- Driver 76 (PSP)
- Enchanted Arms (PS3)
- Final Fantasy XII (PS2, Europe)
- IL-2 1946 (PC)
- Mind Quiz (DS)
- Tom Clancy's Ghost Recon: Advanced Warfighter 2 (PC, Xbox 360, PSP)
- Teenage Mutant Ninja Turtles (PC, PS2, Xbox 360, Wii, PSP, DS, GC, GBA)
- Prince of Persia: Rival Swords (Wii, PSP)
- Tom Clancy's Rainbow Six: Vegas (PS3, PSP)
- Resident Evil 4 (PC)
- Rocky Balboa (PSP)
- Silent Hunter 4 (PC)
- The Settlers 2: 10th Anniversary (DS)
- Tom Clancy's Splinter Cell: Double Agent (PS3)
Sper să ne auzim peste două luni cu toate titlurile de mai sus gata lansate.
(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)