Playkon
Play. Die. Respawn
Animekon
Anime news, trailers, gallery
Animekon
RSS
RSS
RSS
Wii se vinde de 5 ori mai bine decât PlayStation 3 în Japonia

Nici luna trecuta Sony n-a izbutit să recupereze vreo fărâmă din terenul pierdut în cursa next-gen cu Nintendo, pe meleagurile Japoniei. Dacă, în aprilie, consola PlayStation 3 se vindea acolo o dată la... vreo 4 Wii-uri, situaţia s-a agravat şi mai mult în luna mai, când prăpastia dintre numărul de unităţi vândute din fiecare consolă a continuat să se adâncească vizibil. Iar asta cu toate că PS3-ul a început să-şi mai deşarte câteva titluri din desega cu jocuri pe rafturile magazinelor.

În condiţiile astea, e clar că fără o scădere grabnică a preţului consolei PlayStation 3, Sony au slabe şanse să revină în cursă. Mai ales dacă se vor adeveri ultimele zvonuri despre Metal Gear Solid 4 şi dezertarea sa pe Xbox 360 (asta ar fi chiar lovitura de graţie). Până vor adopta vreo soluţie tranşantă, cei de la Sony se pot holba neputincioşi la ultimele cifre de vânzări estimate de firma japoneză Enterbrain (via Bloomberg):

"Nintendo sold 251,794 [Wii consoles] in May, outselling Sony's PlayStation 3 consoles five to one (...). The PS3 trailed the Wii by four to one in April."

La fel de tristă (pentru Sony) e şi situaţia consolei portabile PSP, în comparaţie cu DS, raportul fiind tot cam de 5-la-1 în favoarea lui Nintendo, conform aceluiaşi raport:

"Nintendo's handheld DS player outsold Sony's PlayStation Portable five to one in May, Enterbrain said. The company sold 620,670 of the touch-screen players, compared with 123,673 PSPs."

Cât despre consola Xbox 360... nu mai are nici un sens să o luăm în calcul, când vorbim de Japonia. Cu doar 11,000 de unităţi vândute în luna mai, mare brânză n-au făcut Microsoft nici de data asta. Dar e totuşi simpatic că au ajuns să se raporteze la Sony, la fel cum se raportează Sony la Nintendo: X360 vs. PS3 - 1 la 5.

(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
Username   (optional)
Password   (optional)
Email   (optional)
Your comment

Copyright © Playkon 2008-2012