Playkon
Play. Die. Respawn
Animekon
Anime news, trailers, gallery
Animekon
RSS
RSS
RSS
Bookmark and Share
Am lăsat pentru la urmă ce era mai gustos pe ziua de azi - ziua pe care o aşteptam cu masca de gaze la gură încă de când Bethesda pornise acea numărătoare inversă pe site-ul oficial acum vreo lună. Iar când numărătoarea a ajuns la zero, ne-au dat exact ce au promis şi, din păcate, nimic mai mult: un "teaser" trailer, scurt şi la obiect. Fără pic de gameplay, să nu cumva să ne învăţăm prost de pe acum - mai e mult şi bine până la lansarea din toamna lui 2008, din ce zice trailer-ul.

Deşi comentariile sunt cam de prisos, nu mă pot abţine să nu-mi declar încântarea pe care mi-a adus-o revederea (şi reauzirea) clasicei atmosfere post-apocaliptice ("War, war never changes"), nu doar din acest filmuleţ cinematic, ci şi din precedentele imagini afişate rând pe rând pe site-ul Fallout 3. Nu le mai găseşti acolo, dar le-am pus bine la păstrare în galeria locală.

De fapt, nici trailer-ul s-ar putea să nu-l găseşti momentan pe site-ul oficial, din simplul motiv că bietul server a fost asaltat necontenit toată ziua, iar ultima oară când am încercat să-l accesez era încă într-o stare deplorabilă (post-apocaliptică de-a dreptul). Oricum, până acum arată bine, şi sper că s-au mai liniştit cât de cât fanii Fallout. Deşi... cel mai mare hop - prezentarea modului şi mai ales a perspectivei de joc - ne aşteaptă încă de acum încolo.

(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
Username   (optional)
Password   (optional)
Email   (optional)
Your comment

Copyright © Playkon 2008-2010