Animekon Anime news, trailers, gallery  |
| Încă două jocuri de acţiune hiper-anticipate au fost finalizate săptămâna asta, atingând stadiul "Gold" şi fiind trimise pe banda rulantă de producţie. Din cele anunţate de Activision, id Software şi Splash Damage, cele trei companii au izbutit, în cele din urmă, să termine lucrul la Enemy Territory: Quake Wars pentru PC, acesta urmând să fie pus în vânzare mai întâi în Europa şi Australia pe 28 septembrie, iar apoi în America de Nord din 2 octombrie. Mai departe, versiunile de Xbox 360 şi PlayStation 3 ale lui Quake Wars continuă să fie dezvoltate de Nerve Software, respectiv Activision Foster City, fără a fi stabilit încă vreun termen cert de lansare.
Celălalt joc de acţiune preponderent multiplayer devenit Gold zilele trecute este Halo 3, cel care nu demult ajunsese să strângă 1 milion de pre-comenzi peste ocean. Ultima (cică) parte din trilogia celor de la Bungie va fi lansată la nivel mondial pe Xbox 360 în data de 25 septembrie, cu promisiunea solemnă făcută de Microsoft că jocul va spulbera recordul de vânzări încă din prima zi.
Şi tot de la Microsoft, avem acum ceea ce sperăm să fie data finală de lansare a RPG-ului Mass Effect în Europa: 23 noiembrie (cu trei zile întârziere faţă de SUA). Toate aceste trei titluri s-au procopsit deja cu zeci de premii la marile expoziţii din ultimii ani, şi deci ar face bine să urmeze modelul lui Bioshock şi să ne lase cu gurile larg căscate.
(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
|
|
Home | News | Trailers | Games | About us | Contact | Privacy Policy Copyright © Playkon 2008-2012 |