Animekon Anime news, trailers, gallery  |
| Black nu apare pe Xbox 360, doar Black 2... cândva
Începând de astăzi, europenii îşi pot dezmorţi degetele cu shooter-ul Black (pe PS2 şi Xbox) al studioului Criterion - creatorii seriei Burnout, apreciat în primele review-uri drept un joc destul de bunicel. O singură problemă însă i-a scos din sărite pe fani, şi anume recentul anunţ Microsoft cum că versiunea de Xbox a jocului nu este compatibilă cu consola Xbox 360, aşa cum se întâmplă cu multe alte titluri. Şi, judecând după încercările repetate (şi invariabil eşuate) ale producătorului Criterion de a-i convinge să-l facă jucabil pe consola-minune, probabil nu va fi compatibil pentru multă vreme de acum încolo.
"Nu-i nimic", şi-au zis fanii, "aşteptăm cuminţi versiunea de Xbox 360". Minunat, atâta doar că aceasta a fost negată fără pic de tremur în glas de către Alex Ward de la Criterion - aşa cum ne anunţă site-ul Eurogamer.
"I keep reading all over forums that we're going to make a 360 version of BLACK, and it's just not true. (...) The only time you'll see [the BLACK franchise] on the Xbox 360 is when we make BLACK 2 on it in a few years."
În tot răul deci şi-un bine: dacă nu vom avea Black pe Xbox 360, ne putem mulţumi cu gândul că va exista un Black 2... cândva.
(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
|
|
Home | News | Trailers | Games | About us | Contact | Privacy Policy Copyright © Playkon 2008-2012 |