Animekon Anime news, trailers, gallery  |
| Dragon Festival în Guild Wars: Factions de săptămâna viitoare
Dacă tot am vorbit săptămâna asta despre Midsummer Fire Festival-ul din World of Warcraft, mi se pare corect să alocăm o fărâmă de spaţiu editorial şi pentru un alt event similar, ce se va desfăşura în MMORPG-ul cvasi-gratuit al celor de la ArenaNet şi NCsoft. "Dragon Festival" e un festival estival rezervat exclusiv jucătorilor de Guild Wars: Factions, şi se va desfăşura pe lângă Shing Jea Monastery, în perioada 30 iunie - 5 iulie.
Participanţii la Dragon Festival se vor putea delecta cu joculeţe de carnaval (gen Whack-A-Worm), cu noi mini-misiuni şi gameplay PvP special pregătit, vor putea porni în quest-uri unice, sau să adune tot felul de chestii cu iz oriental ca Red Bean Cakes sau Rice Wine. Măşti ceremoniale de dragon vor fi acordate jucătorilor care vor reuşi să strângă suficiente globuri cu esenţa Jade Wind-ului care a schimbat faţa Canthei cu două secole în urmă. Iar, la final, Dragon Festival va mai aduce şi alte surprize, pe care adevăraţii Canthani se zice că n-ar vrea să le rateze...
(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
|
|
Home | News | Trailers | Games | RSS | About us | Contact | Privacy Policy Copyright © Playkon 2008-2012 |