Playkon
Play. Die. Respawn
Animekon
Anime news, trailers, gallery
Animekon
RSS
RSS
RSS
A început transferul plătit de personaje în World of Warcraft

Când ziceam săptămâna trecută că jucătorii de World of Warcraft vor putea "în curând" să plătească $25 pentru a-şi transfera personajele de pe un server pe altul, eu unul nici nu-mi închipuiam că viscolienii vor activa chiar atât de repede această opţiune. Dar au făcut-o: din cele anunţate pe site-ul oficial World of Warcraft, serviciul Paid Character Transfer a intrat deja în funcţiune! Cel puţin, în versiunea americană.

Lansarea serviciului din urmă cu două zile le permitea jucătorilor să-şi mute personajele doar de pe un număr infim de servere (Altar of Storms, Argent Dawn, Demon Soul, Illidan şi Warsong), dar deja lista acestora a început să se extindă. Listele complete de servere-sursă, precum şi servere care nu pot fi alese încă drept destinaţie, se găsesc pe pagina Realm Eligibility de pe site-ul WoW. Din nou, însă, atrag atenţia că e valabilă doar pentru versiunea americană a jocului.

Există desigur o serie de limitări şi condiţii de care se ţine cont la transferul unui personaj de pe un server pe altul, care se vor păstra probabil şi în varianta europeană a serviciului, aşa încât nu strică să te documentezi din timp consultând acest Paid Character Transfer FAQ.

Din păcate, nici până la această oră serviciul nu este încă disponibil în Europa. Am aşteptat o zi întreagă să apară un anunţ similar pe site-ul european World of Warcraft, dar se pare că tipii au alte probleme mai importate pe cap (nici nu mă mir, după pana de servere de ieri!). Poate că în SUA jucătorii nu se confruntă cu problema asta, dar crede-mă: nu ai vrea să fii lv.60 pe un server infestat de rusnaci şi să nu le vorbeşti limba! Decât dacă, nu cumva, te simţi în stare să-l faci solo pe Nefarian...

(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)
Username   (optional)
Password   (optional)
Email   (optional)
Your comment

Copyright © Playkon 2008-2012