Final Fantasy XII apare în engleză pe 31 octombrie
Pe-un picior de război, pe-o gură de tărăboi, măreţul Imperiu Archadian porneşte o campanie de subjugare a vecinilor săi. Micul regat Dalmasca e primul care le cade pradă, şi acesta e locul unde, în sfârşit, va începe povestea lui Final Fantasy XII. Când anume? Păi, conform ultimului comunicat Square Enix, 31 octombrie 2006 e ziua în care continentul nord-american va primi cu braţele deschise lansarea lui Final Fantasy XII - cea mai proaspătă iteraţie a celebrei serii de RPG-uri.
Jocul a fost lansat deja în Japonia în luna martie, iar de atunci s-a vândut în peste 2.4 milioane de exemplare. În America de Nord, FF XII ar trebui să fie disponibil la un preţ de $50 pentru varianta simplă, şi $60 pentru Collector's Edition. Însă fanii înrăiţi vor trebui să aibă în vedere că Final Fantasy XII Collector's Edition va fi de la bun început o raritate, putând fi cumpărată doar prin GameStop şi EB Games. Dosit într-un ambalaj special, DVD-ul bonus oferă trailere promoţionale, interviuri amănunţite cu producătorii, o galerie de artwork-uri şi alte mărunţişuri legate de seria Final Fantasy.
Imagin din joc pot fi găsite în galeria locală FF XII, iar câteva trailere (streaming) sunt şi pe site-ul oficial FF XII.
(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)