Playkon
Play. Die. Respawn
Animekon
Anime news, trailers, gallery
Animekon
RSS
RSS
RSS
Halo 3 acceptă înscrieri la beta de săptămâna viitoare

Luni va fi o zi specială pentru fanii Halo. În primul rând, pe 4 decembrie va începe prima fază de înscrieri la beta-ul Halo 3, aşteptat să-şi deschidă porţile în primăvara lui 2007. Şi tot în aceeaşi zi, va fi difuzată o reclamă cu viitorul joc al celor de la Bungie, sub forma unei animaţii CG realizată de un studio de efecte speciale din Hollywood, numit Digital Domain. Asta însemnând, desigur, că nu va fi prezentată nici o scenă de gameplay propriu zis, doar nişte cinematici care vor arăta... cam ca ultimul screenshot adăugat azi în galeria Halo 3 (extras din reclama cu pricina).

După ce va fi difuzată la TV, în timpul unui meci de fotbal american de care sunt sigur că te doare în cot, filmuleţul de 60 secunde îşi va face apariţia la rezoluţie HD pe Xbox Live (marţi, 5 decembrie) şi, mai mult ca sigur, pe site-urile normale de download (şi local) la scurt timp după aceea.

Revenind totuşi la prima parte a ştirii, înscrierile la beta-ul public Halo 3 vor putea fi făcute, de luni, pe site-ul Halo3.com. E însă neclar la această oră dacă în prima fază se vor putea înscrie doar americanii, sau şi europenii: cei de la Kotaku anunţă tranşant că doar nord-americanii se vor putea înscrie pe 4 decembrie, pe când IGN sunt şi de partea noastră.

Destul de liniştitoare e şi relatarea celor de la 1UP, care au luat legătura cu Microsoft şi au aflat că doritorii vor avea "numeroase" alte ocazii de a participa la faza beta, înscrierile de săptămâna viitoare fiind doar prima dintre ele. Mă rog, nu că ar avea vreo diferenţă, pentru cei 99.9% români lipsiţi de un Xbox 360...

UPDATE: Site-ul Bungie a fost actualizat cu precizarea că beta-ul Halo 3 va fi deschis pentru SUA, Europa şi alte zone din lume.

(N.B. Text de arhiva, link-uri eliminate)

Copyright © Playkon 2008-2012